...se pot spune multe... chiar foarte multe despre pretentiile care iti coloreaza viata. Sunt dintre cele mai diverse. Poti avea pretentia de a fi respectat, poti avea pretentia de a fi apreciat sau pur si simplu iubit... desigur, pentru ceea ce esti. Si cu totii stim ca esti suma a ceea ce mai ades oferi.
Mie imi place sa cred ca au fost momente in care am oferit mult, si momente in care - asta e o certitudine - am oferit foarte putin. Ce pot sa ofer? Ganduri.... pentru inceput. Intai ofer ganduri; daca tie ca persoana am ajuns sa-ti ofer gandurile mele, inseamna ca insemni. Tu nu vei sti despre acest lucru, ca el se intampla. Insa, pentru mine el este real si consumator in acelasi timp.
Daca ma gandesc la tine, niciodata n-o voi face altfel decat cu cele mai bune intentii; si imi voi aminti, de asemenea, de ceva placut care ne-a legat candva. Nu voi face totusi abuz de aceasta incomensurabila forta a gandurilor. Ea ne poate distruge sau ne poate apropia. De cand ma stiu mi-a placut sa ma gandesc la oamenii din jurul meu, cei pe care ii apreciez si cei la care tin.
Ceilalti pur si simplu ... sunt in plus! Si cu asta am spus aproape tot. Dar, atunci cand am gandit asupra acestor relatii si a celor ce decurg din ele am fost constienta de intensitatea lor. Sunt lucruri pe care ni le asumam in mod natural, fara echivoc si fara a ne gandi la ele. Sunt instinctive.
Exista si cele pe care ni le impunem, ca doi iubiti gelosi pe himera celui de-al treilea care atrana (fie si doar inchipuit!) deasupra patului conjugal. De regula se intampla ca atunci cand iti asumi o relatie - si atunci, implicit, omul de langa tine... nu se poate altfel - sa incepi sa ai pretentii.
Este haul. Abisul, groapa de autocompatimire si care duce la autodistrugere. Iar marginile sale sunt atat de moi, solul este atat de nisipos, incat este suficient sa bati de doua-trei ori pasul pe loc si ai si cazut in el. Se macina tot, cu puterea gandului. Nu mai ai cum sa te ridici de acolo odata afundat in nisipurile miscatoare care zac pe fund... cu cat te agiti mai mult, cu atat risti sa fi ingopat de viu.
Asa ca singura solutie este sa incetezi sa te mai misti! Deci nu te mai agita! Nu te mai gandi! Intrun cuvant invata - e impotriva instinctelor tale de consevare, stiu, dar invata - sa nu mai ai pretentii! Este singura cale prin care vei putea ajunge sa fi multumit cu viata pe care o duci, cu persoana de langa tine, cu rutina a cine si ceea ce te determina zilnic.
Sau atunci cand nu te mai simti instare, pune capat inca odata si treci mai departe. Definitiv si irevocabil. Nu te intorci asupra a ceea ce ai hotarat. Asuma-ti deciziile si mergi mai departe pe drumul pe care ti l-ai ales fara a privi nicaieri in urma.
Abia atunci vei putea avea cea mai insemnata dintre pretentii: cea de a fi pe deplin constient de si impacat cu tine si determinantele tale! Nu te poate impaca nimeni atunci cand te certi cu propria-ti persoana, insa vor fi multi cei care au sa incerce sa profite de pe urma acestei dihotomi. Asa ca nu-ti ramane decat unitatea care sa te determine sa existi. Invata sa existi liber!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu