E o sabie lunga si otelita cu doua taisuri, care, tocmai atunci cand crezi ca o manuiesti mai bine, te lasa intins pe dusumeaua sentimentelor invalmasite, intr-o balta de (auto)dispret.
Este uimitor cum cele mai nobile trairi te pot aduce in pragul disperarii, cand spui si gandesti cu toate celulele tale invalmasite si in tensiune ca ai reusit sa distingi un sens... al lucrurilor din jurul tau si, cel mai important, din jurul oamenilor care se intampla sa conteze in mod deosebit.
Incepi si termini... cu un gust amarui si cleios de regrete. Si oricat de des s-ar intampla astfel de evenimente, nici nu te saturi de sperat in bine, nici nu te incanta ideea sa renunti, nici sa suferi in liniste nu-ti vine. Constiinta de sine iti dicteaza cele mai aberante solutii la problemele altora, ignorand cu nesimtire faptul ca nu ti se cuvin.
Acum, e drept, in subiectivitatea noastra, vedem toate definitiile interconectate ca un labirint de vase care icnesc si palpita impreuna si, din cand in cand, in procesul de dilatatie, iti dau niste dureri monstruoase. Si, intradevar, se dilata ca sa faca loc preaprinului "bunatatii" noastre egoiste si emancipate.
E independenta dorinta asta de facere si prefacere cum n-am mai vazut alta; e cum se spune la noi la romani (si apropos de asta - e cea mai mare dovada de idiotenie desavarsita), sa crezi ca ajuta la ceva, cuiva, undeva si cel mai mult atunci cand nu e solicitata.
Da, spiritul acesta intreprinzator si de sacrificiu, doritor de dreptate absoluta intro lume a valorilor injumatatite, hade si subnutrite, e mai ceva ca vitriolul in vremurile lui bune. Pentru ca, daca te ataca acest acid, nu te zbati, nu te faci verde, alb sau mov, nu se intampla un cataclism natural care sa-ti dea de stire ca esti terminat. Nuuuu, e mult mai perfid de atat, intotdeauna va gasi o cale sa-ti demontreze ca esti mai prost decat insasi noaptea.
Si nimic nu-i doare mai mult, cel putin pe oamenii care au oarecari pretentii (drepte, strambe, asa cum or fi ele) la un grad minim de inteligenta nativa si desteptaciune cultivata, decat inca o demonstratie strategica de acest soi...
Sfarsesti intrebandu-te, pentru a mia oara (si de ce nu ma mir), cand a binevoit sa dispara ca magaru' in ceata hotararea de nestramutat la care ai ajuns ultima data cand ai suferit de diareea cronica a acestui luciu de lama.
Mai personal...mai personal! :)
RăspundețiȘtergereAstept urmatoarea postare.