Cu totii cautam cate ceva in aceasta existenta de multe ori banala... Ne ingropam in rutina vietii zilnice si pierdem din vedere lucrurile care cel mai adesea ne-au adus impreuna.
Unde incepe existenta individuala si se termina cea in cuplu? De cele mai multe ori ne spunem ca nu avem suficient timp pentru amandoua, sa le imbini cu succes poate parea un efort supraomenesc; pentru ca ai pasiuni, ai doruri care te macina, ai un serviciu solicitant pana la limita rezistentei nervilor deja intinsi, ai lucruri la care nici nu visezi sa renunti, ai oameni cu care vrei sa te vezi, locuri in care vrei sa te afli si povesti de ascultat si de spus.
Nimeni nu te poate intelege mai bine decat o faci tu insuti in fiecare secunda, si nimeni nu are vointa de deschidere necesara. Ne ascundem in spatele fricilor, lipiti de peretii sufletului chinuit de remuscari si macinat de teroarea de a nu fi acceptati pentru cine suntem de fapt. Nu mai comunicam cu adevarat, ne asteptam sa ni se citeasca gandurile, sa ni se ghiceasca intentiile si sa devenim paranormali. Doar ca, a fi paranormal in ziua de astazi poate insemna chiar normalitatea zilei de ieri.
"Traim in epoca vitezei..." spunea un cunoscut de-al meu. Nu mai apucam sa traim... spun eu.
Pentru ca, pentru mine, a trai inseamna sa experimentezi, sa descoperi si sa TE descoperi, sa simti si sa respiri prin toti porii, sa atingi, sa te afli fata in fata, sa privesti direct in ochii celuilalt indiferent de ceea ce urmeaza sa gasesti acolo.
Si totusi, in fiecare zi, suntem tot mai putin dispusi sa constientizam prezenta fizica a celorlalti in jurul nostru. Ne construim lumi virtuale unde decapitam monstrii, balauri cu sapte capete, ne salvam Ilenele Cosanzene si ramanem cu printii pe cai albi; pacat ca dimineata ne trezim si, spre totala noastra surprindere, realizam ca din nou am adormit in fata calculatorului si ne-au scos astia din joc.
Apoi mergem din nou la serviciu, ne asiguram subzistenta si ne taram inspre casa, epuizati nervos, la finalul programului. Inapoi la casa care ne asteapta goala, fara sa tresarim la gandul ca exista cineva dupa usa de la intrare care abia asteapta sa se bucure de prezenta noastra; pentru ca nu exista acel cineva, undeva pe parcurs s-a dematerializat... n-a mai ramas decat o amintire a ceea ce ar fi putut fi daca...
