Din experienta va spun ca atunci cand vrei sa fi penibil nu trebuie sa te chinui... lucrul vine atat de usor. Pacat ca cele ce urmeaza dupa nu ustura la fel de mult. Poate, daca urmarile ar fi la fel de consistente, omul din tine ar invata sa se abtina! Ori, macar, sa gandeasca de doua ori inainte si sa ceara si parerea celorlalte persoane implicate si posibil influentate de rahaturile pe care urmeaza sa le faci. Dar, nuuuu...
De ce sa ne complicam viata aiurea? De ce sa luam in calcul si sentimentele altora? Faci ce te taie capul si dupa... n-are decat sa sufere curu! Ah, pardon vorba asta parca era invers, nu? Mda, ma rog, n-are importanta prea mare pentru ca in cazul unora nu-i nicio diferenta intre cele doua.
Asa, carevasazica, ne lansam in afirmatii, ne dam intalniri, pentru ca dup'aia sa incercam disperati - manati de oprobiul public, si folosind cele mai patetice scuze, sa construim biciul din cacat. Norocul unora este... ca altii folosesc si nisip - sa dea totusi credibilitate proiectului.
Deci scoatem biciul si incepem sa pocnim din el! Nu realizam insa ca, facand astfel, persoana care se umple de cea mai mare cantitate de cacat suntem noi insine - manuitorii. De aici si penibilul faptului... ajunge sa puta atat de tare in jurul nostru, incat, pe o raza de 1 km nu se mai apropie nimeni de noi. Sau poate ca asta ne dorim de fapt...
There is an interesting question, wouldn't you say?
