Am invatat ca daca porti pica si amaraciune fericirea pleaca in alta parte. Asa ca intentionez sa fiu cea mai fericita. Iar fericirea se gaseste la tot pasul, in cele mai mici lucruri, din cele mai neasteptate locuri si in cele mai neasteptate momente. Presupun ca din cauza asta ne simtim asa, pentru ca e acolo sa ne surprinda; daca am astepta-o, n-am mai fi nici surprinsi si nici fericiti.
Lucru evident.
Trist e ca uneori oamenii intre ei nu-si doresc fericirea; ai zice, chiar, ca-si doresc contrariul. De la straini, la cunostinte, la prieteni, la veri, la frati si surori, la copii si parinti.
N-am avut niciodata energia necesara sa urasc. Si nici nu-mi doresc asta.
Adica, din nou presupun, ca se poate perfectiona tehnica asta - ca e o tehnica, pentru orice lucru, in viata, ca sa-l faci bine iti trebuie deprinderile aferente. Deci, nu vreau asta. Si nu-mi doresc nici oamenii care se pricep extraordinar la treb'soara asta in jurul meu.
Bine. Admitem, asadar, ca motivele pentru care sufera de aceasta malformatie congenitala sunt - daca le putem caracteriza asa - intemeiate, adica fondate pe ceva real. Cel putin in perceptia lor. Numai ca, vedeti voi, aici apare problema... perceptia sinelui in raport cu lumea (cu mediul inconjurator) este intotdeuna subiectiva si supusa filtrelor aberante ale unei minti deformate de experiente anterioare nefericite.
E clar ca nu poti multumi pe toata lumea in acelasi timp. Asta pentru ca oamenii isi doresc lucruri diametral opuse si, in general, fac asta in acelasi moment. Cum nu ne putem dedubla, iata dilema. Pe de alta parte, si sa fii placut exagerat nu-i bine. Stiu pe cineva care sufera de mania asta, si in cele mai importante momente din viata sa ii vine sa fuga mancand pamantul si se ascunda oriunde, numai sa nu auda inca un "La multi ani!" prefacut.
Nu pot sa-l condamn. Si nici in locul sau n-as vrea sa fiu. Cred ca ma prefer asa cum sunt: iubita de cine trebuie, urata de cine trebuie si agreabila, neagreabila sau indiferenta altora. E singura cale in care iti poti pastra personalitatea, integritatea atat fizica, cat si morala, si - cel mai important - viata. Nu ca ar fi fost cineva in pericol de moarte. Nu la asta ma refer. Viata e ceea ce se cheama ca ai in momentul in care faci ce vrei, cand vrei, cum vrei si exact cu cine vrei. Fara sa dai nicio socoteala nimanui.
Pentru ca nimeni nu poate trai in locul tau. Si nici tu nu poti trai in locul altuia.
Suntem datori sa ne traim propria viata independenti, sa avem o constiinta si o demnitate, sa ne respectam pe sine si pe cei din jur. Indiferent ca sunt dusmani sau prieteni. Pentru ca, deseori, vei gasi, la o privire mai atenta, o mica, mare sau potrivita realizare chiar in persoana pe care o consideri sub nivelul tau, din varii motive. Si e posibil sa nu gasesti niciuna in cazul unei persoane pe care ai considerat-o peste tine. Pentru asta merita respectul tau.
Suntem extrem de diferiti, ne dorim lucruri care altora par abominabile; mergem in directii diferite. Insa, din cand in cand, ne mai si intersectam. Atunci, macar pentru o clipa, putem da dovada de maturitate, in raport cu sinele, respectand prezenta celuilalt.
Fiecare isi are locul sau sub soare. Hai sa fim fericiti pentru asta; si pentru ca, uneori, ne mai si intersectam.
